Intr-una din ziele acestea am primit " vizita" , anuntata cu surle si trambite, a unor doamne inspectoare, venite sa evalueze munca profesorilor care intra in restrangere de activitate. " Aruncasera buzduganul" , astfel incat sa ne speriem suficient pentru ca atmosfera creata sa fie incordata. M-am gandit ca nu are ce sa se intample, cu atat mai mult cu cat ma simteam stapana pe situatie. Aveam un portofoliu demn de invidiat si asta fara a fi orgolioasa sau dispretuitoare, ci pur si simplu pentru ca este de datoria mea sa-i implic pe elevi in diverse concursuri si proiecte educative care sa-i ajute sa-si evalueze munca si cunostintele. Am obtinut Gradatia de merit in invatatamant in ultimii 7 ani, am obtinut Diploma Gheorghe Lazar pentru merite deosebite in invatamant, am diploma de Profesor european pentru proiectele online desfasurate, si altele, si altele... Le-am mentionat , cu constiinta destul de incarcata, nu pentru a ma lauda, ci pentru a scoate in evidenta faptul ca nu meritam un tratament ca cel pe care l-am primit.
Atmosfera incordata, incarcata pe care una din doamne a creat-o a fost menita sa intimideze, sa ne arate cine are painea si cutitul, sa de demonstreze ca trebuie sa tacem, pentru ca, iata, depindem de acea evaluare. De ce am tacut? de ce am lasat ca toata munca mea si a copiilor sa fie pusa la indoiala? De ce nu am intrebat-o care sunt rezultatele ei? De ce am tacut cand m-a umilit cu tonul vocii, cu privirea ironica, cu vorbele muscatoare? Mi-a luat diplomele la analizat, si nu mi-a luat in considerare decat 1/5 dintre ele.
Sunt profesoara de multi ani, aproape de 30, am trecut si prin peroada ceausista, iar ceea ce s-a petrecut acum m-a dus cu gandul Acolo, la regimul de trista amintire, cand taceam- de frica. De ce am tacut? De ce mi-a fost frica? Pentru ca, e clar, mi-a fost teama!
De ce am tacut?
De ce tacem?
