SINGURATATE

Batranetea nu iarta pe nimeni. mai devereme sau mai tarziu, toti imbatranim. Organismul nu-ti mai raspunde asa cum facea odata, incepe deteriorarea functiilor diveselor organe. Din pacate, cei din jur iti amintesc mai mereu ca esti batran, urat, ridat, cocosat, stramb, amnezic etc. Vorbele care iti sunt adesate sunt vulgare. Oamenii iti amintresc mereu ca ai face mai bine sa stai acasa , ca ii incurci, ca nu mai ai nici un rost. Ma gandesc la japonezi, care au un respect extraordinar pentru varstnici, si au grija de ei pana in ultima clipa. Ma gandesc la vechiul proverb romanesc "Cine nu are batrani sa isi cumpere", dar oare de ce nu mai da nimeni nici doi bani pe ei?! De fapt, ce mai- ei incurca societatea, ei mananca din bugetul atat de mic al tarii cu pretentiile lor pentru pensie si cu incapatanarea lor de trai! Dar, nu trebuie sa uitam, batranetea nu iarta pe nimeni si vei primi exact ceea ce ai dat.
Mi-am adus aminte de eroina unor carti politiste pe care le citem intr-o vreme. O chema Melania Lupu si traia singura, doar cu motanul ei, Mirciulica. Colonelul care ancheta cazurile o admira pentru eleganta ei modesta , pentru faptul ca stia sa fie fericita cu foarte putin, pentru inteligenta ei sclipitoare ce incurca nu doar politia, ci si pe raufacatori. Vioaie, isi gasea mici placeri, nu isi refuza 100g de bomboane fondante pe care le impartea cu Mirciulica, nu se vaita de boli, de singuratate, ne necazuri...Nu traia in trecut, desi era vaduva. Traia modest, dar frumos. Citind cartile, ma gandeam ca mi-ar placea sa fiu ca ea, cand voi imbatarni.
Cred ca depinde de fiecare dintre noi sa ne traim batranetea .
Ciudat. Pe drumul vietii , chiar daca il parcurgi alturi de cineva, tot singur esti. Nasterea, boala, moartea- acestora  le facem fata singuri. Cei din jur pot doar sa ne ajute sa trecem cat mai usor prin aceste experiente:  mama ajuta fatul sa se nasca, la fel si mamosul; familia si mediciinel ajuta cu tratamente , atunci cand suntem bolnavi; si tot asa,  familia, cei dragi ne pot fi alaturi cand facem marea trecere. Dar, de fapt, daca ne gandim mai bine, toate acestea le facem singuri.Viata este o acumulare de experiente care ar trebui sa aduca intelepciune, tarie, si inca ceva- ceva fara de care rostul nostru nu ar avea sens.
Intr-una din zile, spre sfarsitul vietii ei, o aud pe mama (binecuvantata fie) vorbind in camera ei. Am intrat si am intrebat-o, destul de mirata si poate chiar contrariata: "Cu cine vorbesti, mama? Esti ingura!"Iar ea, cuminte ( si cu minte!!) mi-a replicat destul de taios: "Cum sa fiu singura? Nu sunt singura! Sunt cu Dumnezeu!"
Prezenta nevazuta, dar permanenta pe drumul vietii- Dumnezeu isi face simtita prezenta daca Il chemam. Ne ajuta sa ne nastem, ne ajuta sa trecem peste boli, ne este alaturi in ultimele clipe de viata.
Chemati-L si va veni...
Nu suntem niciodata singuri...

NIHIL SINE DEO

Cred  ca nimic nu exista fara Dumnezeu. El ne da bucuria, speranta, taria, lumina, adevarul, viata.
Am fost fascinata mereu de perioada monarhica. I-am iubit intotdeauna pe Carol I, Ferdinand si regina Maria, regina Elisabeta. Daca ar fi sa cred ca traima mai multe vieti, as putea merge cu gandul ca i-am cunoscut candva... Am admirat dedicatia acestor mari figuri pentru binele tarii adoptive. M-a mirat devotamentul, patriotismul, iubirea pentru tara si poporul roman a unor oameni deveniti conjunctural conducatorii Romaniei, desi se nascusera in alta tara, desi au invatat cu greu limba romana, desi apartineau altei religii... Pe atunci, toate sarbatorile aveau in centrul lor slujba religioasa( care, sincer vorbind, e destul de lunga la ortodocsi), la care apelau ori de cate ori aniversau vreun eveniment personal sau pentru tara. "Nihil sine Deo"a fost lozinca sub care a guvernat Carol I.
Discursul tinut la depunerea juramantului de investitura de catre  Regele Ferdinan a facut sa se umple de urale sala. I. G. Duca avea să scrie: „Când a vorbit regele şi a spus că va fi un bun român, a fost în sală un adevărat delir. Cuvântul era unul fericit, ridica piatra ce apăsa toate conştiinţele, asta voia să audă ţara şi asta aştepta ea de la noul ei suveran”.
Pe tot parcursul domniei sale, regele Ferdinand I a fost un monarh constituţional. În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă). În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile - cultural, politic, economic, un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocaţia constructivă şi inteligenţa poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.( Enciclopedia Romaniei) 
Iar regina Maria, atat de mult a iubit tara adoptiva, incat, spre sfarsitul vietii sale a trecut la religia ortodoxa. In fiecare palat, castel, casa pe care si-a amenajat-o, Regina avea o mica incapere unde se reculegea, unde se ruga.
Ce lipseste conducatorilor de azi? politicienilor si sefilor de stat? Credinta adevarat in Dumnezeu. Frica de Dumnezeu. Numai iunindu-L, poti indrepta raul, numai iubindu-L vor putea sa ia calea cea drepta si corecta. Numai punandu-si nadejea in El, vor putea face bine tarii si poporului. Cum isi poate iubi tara, cineva care nu-L iubeste pe Dumnezeu? Daca L-ar iubi, nu ar avea in jurul lor camarile; daca L-ar iubi, si-ar sacrifica viata personala pentru viata si bunastarea poporului; daca L-ar iubi, ar deveni puternici si si-ar putea tine capul sus- nu plecat in fata altora. Ar fi curati si cinstiti. 
Acelasi lucru lipseste poporului roman, care s-a indepartat de Dumnezeu. 
Nihil sine Deo...

PRINTRE "PRIETENI"...

Relatia de prietenie are la baza sentimente si atitudini comune pentru unele situatii de viata. Prietenul te sprijina la nevoie, te ajuta sa treci peste obstacole, te incurajeaza atunci cand iti este greu. prietenul e sincer si, poate, dezinteresat. Uneori, prietenul e mai mult decat familia. Nevoia de prietenie este una din caracteristicile poporului roman, poate si daorita faptului ca noi, romanii, nu prea am avut prieteni... Poate ca romanul crede prea repede in declaratii, promisiuni, poate ca el vrea sa creada asta si din cauza ca se cunoaste pe el insusi. Cred ca si ospitalitatea ajunsa proverbiala a romanului se bazeaza tot pe o ipotetica si ideala relatie de prietenie. Romanul iarta repede , dar nu uita pe cei care i-au adus ofense.
Cine ne-au fost si cine ne sunt prietenii? Cine ne-a sprijinit atunci cand ne-a fost greu in decursul istoriei noastre atat de zbuciumate? Ce tara, ce popor a avut alte ganduri fata de noi in afara de cele legate de interes?
Rand pe rand, imperii dornice de expansiune, vecine sau nu, si-au aratat interesul pentru noi. Dar nu ca sa ne ridice, ca sa ne laude, ca sa ne sustina. Si, rand pe rand, si-au cerut "drepturile", decarandu-se eliberatori sau cotropitori. Am fost tarati in aliante pe care nu le-am dorit( vezi al doilea Razboi Mondial, chiar si primul) , iar atunci cand milioane de romani au murit in razboi, ne-au alungat de la discutiile de pace. Au smuls cat au putut: teritorii, bogatii; ne-au pus biruri si au rapit copii. Ne-au cotropit . Din randul nostru s-au ridicat conducatori care au tinut piept si pe care astazi ii numim eroi.
Poate ca si de aceea Romania a dorit aderarea in UE, pentru ca isi dorea prieteni, aliati la vreme de pace pentru vreme de conflict, prieteni care sa-i descopere calitatile, comorile tinute la vedere si nu pe acelea ale solului si subsolului.Imperiul Otoman a incalact promisiunea facuta si a cedat Imperiului tarist teritoriul dintre Prut si Nistru ; in timpul primului razboi Mondial, "aliatii"(Franta, Anglia) au lasat Romania singura intr-o situatie aproape imposibila: armatele germane cuceresc Muntenia, provocand un adevarat exod al populatiei spre Moldova; rusii devin singura noastra "speranta" si storc o populatie secatuita din pricina molimelor, foametei, imposibilitatii a a lucra pamantul ; pericolul bulgar de la sud de dunare e tot mai mare...
Europa...Europa nu a reactionat nici cand ni se rapea, prin Dictatul de la Viena, sau prin alte astfel de dictate si hotarari venite din afara, Transilvania, Bucovina, Basarabia, Dobogea de sud...Europa nu a reactionat nici cand diplomatii romani cautau la curtile apusene aliati in cel de-al doilea Razboi Mondial, lasand ca singura optiune Germania, pentru ca mai apoi sa ne acuze ca am luptat alaturi de dusmani si sa ne inlature de la masa tratativelor(nerecunoscand aportul Romaniei la rezultatul razboiului)...Unde erau Europa si America atunci cand s-a decis soarta Romaniei dupa razboi- acceptand intrarea sa in sfera de influenta ruseasca?
Am fost prea naivi? ghinionisti? nepriceputi? Nu cred ca romanii s-au aruncat intr-o uniune europeana fara a sti adevarul demonstrat de istorie de atatea ori. Am sperat, doar, ca va fi altceva; ca, iestind in lume, vor aprecia ceea ce putem arata, ne vor cunoaste traditiile minunate, locurile de vis, tot ceea ce ne caracterizeaza ca popor.
Dar iata, ca Europa si America isi impun, din nou, dictatura... Iar noi, ca de fiecare data in istorie, ne supunem...
Unde ne sunt eroii?
Cine ne sunt prietenii?

DREPTUL LA VOT

Basescu, Iliescu, Antonescu, X-ulescu...PDL, USL, PSD, PNT,PP, P..,P.., chiar nu conteaza... M-am gandit intotdeauna ca unul din putinele drepturi pe ca le am, ca simplu cetatean, este acela de a vota. Asa se spune:  Sa-ti  exercitezi dreptul la vot. Sa faci o optiune, a ta, care sa conteze, care sa conteze in bunul mers al tarii.Si am mers la vot, de fiecare data. Sincer, nu sufeream daca alesul meu era respins( si mai totdeauna s-a intamplat asa, cred ca am facut alegeri cam ghinioniste pentru respectivii candidati), ma gandeam ca cei majoritari au stiut ei de ce au votat asa, altfel decat mine. De fapt, aceasta este regula democratiei: majoritatea decide, iar minoritatea se supune. Iar eu, am acceptat. Urma ca respectivul sa demonstreze ce poate, sa arate ca eu am gresit, iar ceilalti, majoritari, au facut alegerea buna. Niciodata nu s-a intamplat asta!! Si m-am gandit: oare, daca ar fi iesit candidatul votat de mine, lucrurile s-ar fi schimbat, ar fi fost altfel, diferite? In timp, am ajuns la concluzia ca nu. Sunt toti la fel, aceleasi interese meschine de a parveni, indiferent cu ce pret( ma refer la pretul platit de o natiune), aceleasi spirit de "gasca", de "clica". Dinu Paturica era mic copil pe langa politicienii nostri!
Parlamentul? Am auzit, in timp, pareri sustinute de parlamnetari; noi meritam respect, noi suntem cei alesi, noi stim ce facem, poporul se supune- el are dreptul la vot, are dreptul de a alege pe cel mai putin patat dintre toti cei patati, al caror numar creste, creste... Drojdia succesului inflameaza imaginatia lor. Cine spune ca romanul este prost, amarnic se inseala, caci odata ajuns acolo, sus, cat mai sus, el dovedeste multa inteligenta, tupeu, imaginatie... Se dezumanizeaza, insa oare vede el asta?? Ajunge sa nu mai aiba frica de Dumnezeu, si asta e cel mai grav, pentru ca el crede ca detine controlul, ca nu i se poate intampla nimic.Crede ca justitia de pe pamant este sub controlul lui, dar frica de Dumnezeu?? Daca noi lipsim de la serviciu, fie ni se taie salariul, fie suntem concediati. EI- sunt alesii, sunt alesi pentru 4 ani. 4 ani!!! Legile nu sunt pentru bunul mers al tarii, sunt pentru afacerile si interesele lor. Uneori, ne lasam amagiti, cu toate ca subconstientul ne avertizeaza : nu credeti in promisiunile politice! Credem? Poate ca nu, poate doar speram. Speram ca de data asta ceva se va schimba. Dar nu se schimba nimic, niciodata, oricum nimic in bine. Alte si alte schimbari au loc, pentru ca vin altii la "ciolan", si au si ei, la randul lor, interese. Comune. Indiferent din ce partide sunt, multi dintre ei sunt prieteni, sau poate nu prieteni, dar se inteleg si se sustin.
Voi merge la vot. Voi vota cu cel care ma va convinge, prin programul sau, prin personalitatea sa, sa mai am o sansa, ca poporul meu mai poate spera, ca exista viitor pentru tara mea. Voi vota, nu pentru ca am incredere in ei, ci pentru ca inca mai am dreptul asta. Celelalte mi-au fost luate: dreptul sa sanatate, dreptul la invatatuta(invatamantul trebuie sa fie gratuit- dar cate familii nu-si permit rechizitele scolare?!) , dereptul la demnitate, dreptul la securitatea pesonala, dreptul la o egala protectie din partea legii, dreptul la casatorie ( undesa locuiasca tinerii, din ce sa traiasca?) ; dreptul la securitatea sociala. Mai jos, am copiat cateva articole din Delaratia Drepturilor Omului, adoptata de ONU, si care ar trebui sa stea la baza oricarei democratii, oricarei organizarii oricarei societati:

Articolul 8.

Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 10.

Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarî fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.

Articolul 25.

1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, în urma unor împrejurari independente de vointa sa.
2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul unei casatorii sau în afara acesteia, se bucura de aceeasi protectie sociala.Articolul 28.

Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala si internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta declaratie pot fi pe deplin înfaptuite.

Ce mi-a ramas? Dreptul la libertatea gandirii. Celelalte mi-au fost luate, mie, ca cetatean. Ar fi prea comod petru ei ca eu sa nu merg la vot.Voi vota. Cred , totusi, ca balada Miorita este atat de potrivita poporului roman!!! Sa afli ca vei fi ucis si sa nu te aperi!! 

GENOCID??

Infometarea.
Lipsa serviciilor medicale, a medicamentelor
Furtul masiv din bunurile tarii si transformarea lor in bunuri personale.
Dispretul fata de poporul in fruntea caruia se afla.Dispretul fata de viata noastra.
Nepotismul, mita, coruptia, minciuna, sfidarea...
Vinderea bogatiilor tarii
Scaderea natalitatii si cresterea mortalitatii
Uciderea cainilor
Poluarea
Masini de lux si viata de lux pe spinarea unui popor tinut in umilinta, intuneric si infometare
Vacante in tari exotice, tratamente medicale in strainatate, la clinici scumpe- o sansa la viata pentru ei
Hainele de lux vs. Second hand

FRICA

Imi era frica de lift. Imi era frica de inatltime. Imi era frica, uneori, de intuneric. Imi era frica sa merg cu masina. Imi era frica... Pana cand am citit undeva, in Biblie, ca unul dintre cele mai mari pacate este sa-ti fie frica, si asta pentru ca nu ai credinta, pentru ca nu crezi ca, daca te rogi, Dumnezeu te sculta si nimic rau nu ti se poate intampla. Atunci am inceput sa ma autoeduc si sa ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute ... Asa m-am obinuit sa ii cer ajutorul in micile si in marile mele probleme. Iar el m-a incurajat , si fricile mele au disparut sau sunt mai bine tinute sub control. Am inteles ca totul este la voia Lui, si ca El niciodata nu imi vrea raul Ca uneori trebuie sa trec prin experiente neplacute, tocmai ca sa ma intaresc si sa invat .
Am trait in comunism- daca epoca aceea chiar a fost comunism. Daca imi era frica? Nu, de nimic. Puteam sa ies la o plimbare chiar noaptea, cand caldura era greu de suportat, fara sa am teama ca as fi in vreun pericol. Puteam sa imi las copilul in fata blocului sa se joace cu alti copii, fara teama ca ar putea pati cvea, sau ca ar putea disparea.Mai mare fiind, puteam sa il  la scoala, in parc, cu prietenii fara teama. Se spuneau si bancuri , si radeam cu pofta de inteligenta creativa a romanilor care le nascoceau. Puteam multe si fara sa-mi fie teama. Fara frica. Nu avem teama ca imi voi pierde serviciul( era obligatoriu, ca si scoala) , ca nu voi avea bani sa plec in concediu, vara sau iarna- asa am vizitat mai toata tara.
Nici acum nu mi-e frica, deoarece am credinta ca Dumnezeu ma pazeste. Insa urmaresc cu uimire ceea ce se petrece in spatiul politic romanesc si ma incerca, totusi, o teama. Teama ca suntem impinsi pe un tobogan unde caderea ar putea fi dura, daca nu chiar ucigatoare. Teama ca numirile in functii se fac pe criterii politice, ci nu pe performanta profesionala. Teama ca pruncii nostri vor trai intr-o tara a nimanui, sau mai bine zis, a bunului plac. Teama ca vom deveni o natiune de sclavi.Teama ca, lipsa de educatie si invatatura va duce la alterarea valorilor atat de mult, incat nu ne vom gasi locul. Teama ca tara va fi locuita de o alta populatie majoritara , care va face legea...Teama de umilinta, teama de capul plecat,teama ca nu voi avea suficienti bani ca, in caz de nevoie, sa asigur familiei mele un tratament medical . Teama ca, oricune poate incalca legea fara a pati ceva; insa daca eu fac cea mai mica greseala, voi fi gasita vinovata. Teama ca , daca furi o paine de foame, vei face inchsoare; dar daca furi o tara, poti trai liber... teama ca iti poti pierde locul de munca daca nu stai acolo 10-12 ore, neglijandu-ti familia si viata mersonala. Teama ca nu insemni nimic pentru cei pe care ii votezi, odata ajunsi acolo unde isi doresc: in parlament, acolo unde pot hotari soarta tarii , dar si a lor insisi, acolo unde sunt toti politicientii prieteni si tovarasi de afaceri...
Acum, teama este pretutindeni...

MITOCANII

Nu stiu in ce masura gandurile mele se regasesc in ale altora. Sunt sigura, totusi, ca sunt multi oameni care simt si gandesc asemenea mie. Si cum, una din aceste persoane, dragi mie ( CA sunt initialele numelul) , tocmai mi-a confirmat faptul ca citeste cu placere paginile acestui blog, m-am hotarat sa-l continui si sa dau "glas" framantarilor, nemultumirilor, intrebarilor mele... Sunt la fel de convinsa ca vor fi multi aceia care se vor arata revoltati, pe ei ii rog frumos sa inchida pagina si sa citeasca altceva.

Despre mitocanie... citeam in niste pagini scrise de Dan Puric cateva ganduri ale sale...Si deodata, am avut o revelatie. Era raspunsul la o intrebare mai veche, ce nu imi dadea pace de multa vreme si eram cam chinuita de lipsa unui raspuns. Si l-am gasit aici. MITOCAN. Cuvantul exprima cel mai bine acea categorie de oameni de care e bine sa ma feresc. Ei sunt aceia care etaleaza opulenta ostentativ, ca si cum ar vrea sa te umileasca . Ei sunt aceia care manaca seminte in locuri publice si lasa in urma lor mormane de coji. Ei sunt aceia care profita de retelele de socializare pentru a arunca cu invective- nestiind sa argumenteze o idee. Sunt care te obliga sa asculti muzica lor, indiferent care este aceea, dar le place lor, asa ca putin le pasa ca tu ai alte gusturi. Sunt cei care deranjeaza linistea noptilor noastre de vara, atunci cand, terminat de arsita zilei, crezi ca ti-ai gasit linistea. Mitocanii au un limbaj al lor, caruia nu ii faci fata. Ei jignesc, injura, de foarte multe ori sunt agresivi. 

M-am intrebat de multe ori: ce sa fac? Si totul a plecat de la un incident pe care am incercat sa-l evit, dar s-a intamplat. Parcasem masina pe o alee, urmand sa intru la cabinetul medicului de familie pentru o reteta. Nu urma sa stau mai mult de 1/2 ora, intrucat aveam programare si medicul respecta programarile cu multa punctualitate. In spatele nostru a oprit o masina mult mai mare si mai scumpa decat a noastra care ne claxona insistent sa ne dam deoparte. Ne-am dat. masina ne-a urmat, claxonand cu furie. Am mers pe alee in sus, cautand un alt loc de parcare; masina dupa noi, cu acelasi claxonat insistent. Eu aveam rbdare, chiar daca era nedumerita: bine, ce il deranja? Care din locurile repsective era al lui? Insa orgoliul masculin al sotului meu a cedat.S-a dat jos din masina si a intrebat: ce vrei de fapt? Asta voia!!!! Sa-si arate muschii, si lantul gros de aur, si puterea data de masina lui mare si scumpa, voia sa arate ca suntem prea mici pentru el, si ca poate sa faca ce vrea. Si-a ridicat maioul, golindu-si burat, si a inceput sa-l loveasca pe sotul meu. Am plecat sifonati, umiliti, eu bucuroasa ca respectivul nu a scos cutitul, sau pistolul. Sotul meu, dornic de razbunare.Am fost mult timp tare suparata si deprimata: unde am ajuns? Ce tara e asta? 

Stiti cu ce m-am consolat? Cu o conluzie pe care am tras-o in urma multor handuri dupa acest incident: in tara asta sunt doua lumi, doua sfere. Una: cu oameni care stiu sa zambeasca politicos, sa-si intrebe vecinul de sanatate, sa arunce gunoiul in cos, sa faca dus zilnic, sa isi ceara scuze cand au gresit, sa respecte pe cei in varsta, sa apecieze si sa recunoasca valorile. A doua: cu oameni care mananca seminte in public, care asculta muzica tare, care vorbesc zgomotos, care sar la bataie cand nu le convine ceva, care au ca distractie de baza gratarul si berea asociata lui. 

Tu din ce lume faci parte?