SINGURATATE

Batranetea nu iarta pe nimeni. mai devereme sau mai tarziu, toti imbatranim. Organismul nu-ti mai raspunde asa cum facea odata, incepe deteriorarea functiilor diveselor organe. Din pacate, cei din jur iti amintesc mai mereu ca esti batran, urat, ridat, cocosat, stramb, amnezic etc. Vorbele care iti sunt adesate sunt vulgare. Oamenii iti amintresc mereu ca ai face mai bine sa stai acasa , ca ii incurci, ca nu mai ai nici un rost. Ma gandesc la japonezi, care au un respect extraordinar pentru varstnici, si au grija de ei pana in ultima clipa. Ma gandesc la vechiul proverb romanesc "Cine nu are batrani sa isi cumpere", dar oare de ce nu mai da nimeni nici doi bani pe ei?! De fapt, ce mai- ei incurca societatea, ei mananca din bugetul atat de mic al tarii cu pretentiile lor pentru pensie si cu incapatanarea lor de trai! Dar, nu trebuie sa uitam, batranetea nu iarta pe nimeni si vei primi exact ceea ce ai dat.
Mi-am adus aminte de eroina unor carti politiste pe care le citem intr-o vreme. O chema Melania Lupu si traia singura, doar cu motanul ei, Mirciulica. Colonelul care ancheta cazurile o admira pentru eleganta ei modesta , pentru faptul ca stia sa fie fericita cu foarte putin, pentru inteligenta ei sclipitoare ce incurca nu doar politia, ci si pe raufacatori. Vioaie, isi gasea mici placeri, nu isi refuza 100g de bomboane fondante pe care le impartea cu Mirciulica, nu se vaita de boli, de singuratate, ne necazuri...Nu traia in trecut, desi era vaduva. Traia modest, dar frumos. Citind cartile, ma gandeam ca mi-ar placea sa fiu ca ea, cand voi imbatarni.
Cred ca depinde de fiecare dintre noi sa ne traim batranetea .
Ciudat. Pe drumul vietii , chiar daca il parcurgi alturi de cineva, tot singur esti. Nasterea, boala, moartea- acestora  le facem fata singuri. Cei din jur pot doar sa ne ajute sa trecem cat mai usor prin aceste experiente:  mama ajuta fatul sa se nasca, la fel si mamosul; familia si mediciinel ajuta cu tratamente , atunci cand suntem bolnavi; si tot asa,  familia, cei dragi ne pot fi alaturi cand facem marea trecere. Dar, de fapt, daca ne gandim mai bine, toate acestea le facem singuri.Viata este o acumulare de experiente care ar trebui sa aduca intelepciune, tarie, si inca ceva- ceva fara de care rostul nostru nu ar avea sens.
Intr-una din zile, spre sfarsitul vietii ei, o aud pe mama (binecuvantata fie) vorbind in camera ei. Am intrat si am intrebat-o, destul de mirata si poate chiar contrariata: "Cu cine vorbesti, mama? Esti ingura!"Iar ea, cuminte ( si cu minte!!) mi-a replicat destul de taios: "Cum sa fiu singura? Nu sunt singura! Sunt cu Dumnezeu!"
Prezenta nevazuta, dar permanenta pe drumul vietii- Dumnezeu isi face simtita prezenta daca Il chemam. Ne ajuta sa ne nastem, ne ajuta sa trecem peste boli, ne este alaturi in ultimele clipe de viata.
Chemati-L si va veni...
Nu suntem niciodata singuri...